A doua lege a termodinamicii

Scris de Ghioala Andrada Vin Ian 20, 2012 10:34 am

INTRODUCERE

Cu toate că problema dezbătută în această lucrare de cercetare nu este pur teologică, totuşi este o problemă care merită să fie tratată pentru că ea ţine de acceptarea sau respectiv lepădarea persoanei lui Dumnezeu ca şi Creator.

În mod aparent legea a doua a termodinamicii nu pare să aibă de a face cu teologia sau cu creaţionismul. Dar, s-a constatat că această lege este legea cea mai bine confirmată şi mai universal valabilă dintre toate legile din fizică, din ea reieşind printr-o analizare aprofundată, că Universul tinde din ce în ce mai mult spre dezordine, această constatare dărâmând cu uşurinţă teoria evoluţionismului.

Scopul acestei lucrări este tocmai să demonstreze că legea a doua a termodinamicii este “mână în mână”cu modelul creaţionist, care susţine că toate lucrurile au luat fiinţă datorită unei Inteligenţe, datorită forţei creatoare a lui Dumnezeu, dar din cauza păcatului totul merge spre degenerare.

Ca să avem o imagine de ansamblu a termodinamicii trebuie să ştim următoarele lucruri:

1.Termodinamica este partea fizicii al cărei obiect de studiu îl constituie stările de echilibru ale sistemelor fizico-chimice şi proprietăţile generale ale proceselor care conduc la aceste stări, procese în care pot interveni fenomene termice.

Conţinutul termodinamicii este construit pe cale deductivă, pornind de la trei principii:

a.Într-un sistem izolat de corpuri (fără legătură cu exteriorul) energia se conservă;

b.Trecerea căldurii de la un corp cu o anumită temperatură la un corp cu o temperatură inferioară este un proces ireversibil;

c.Entropia oricărui sistem tinde către o valoare finită când temperatura lui tinde către 0 (nu se poate atinge temperatura 0 absolut, adică -273 grade Celsius, considerată cea mai joasă temperatură).

Vom întâlni foarte des în acest studiu conceptul de entropie. Entropia este o mărime fizică ce măsoară gradul de dezorganizare al moleculelor în timpul unui proces natural.

Vom mai observa că legea a doua nu este prin excelenţă o lege fizică ci ea se aplică la toate procesele naturale care au loc în Univers, dar ne vom limita numai la efectele ei în cadrul planetei noastre.

În această lucrare de cercetare se pleacă de la presupoziţia că cititorul nu este familiarizat cu această problemă destul de puţin discutată, de aceea abordarea va fi cît mai comprehensibilă.

I. ANALIZAREA LEGII A DOUA ŞI A EFECTELOR EI

A. Privire de ansamblu asupra legii a doua din punct de vedere fizic

1. Legea a doua şi entropia. După cum am văzut în introducere, legea a doua spune că “trecerea căldurii de la un corp cu o temperatură dată la un corp cu o temperatură mai mică este un proces ireversibil”. În majoritatea formulărilor legii a doua se specifică faptul că în cadrul acestui fenomen de transfer de energie entropia totdeauna creşte. Entropia este o mărime fizică ce caracterizează gradul de dezordine al mişcării moleculelor. Problema ireversibilităţii proceselor naturale şi a creşterii entropiei o vom dezbate mai pe larg în capitolele următoare.

2.Perpetuum mobile

O consecinţă a legii a doua o constituie imposibilitatea de a construi un perpetuum mobile (mecanism care funcţionează singur pe baza transferului de căldură, fără ajutorul unor forţe exterioare), unul din motive fiind frecarea cu aerul. Ideea construirii unui perpetuunm mobile i-a fascinat pe foarte mulţi oameni. Au fost sute şi sute de încercări de a construi asemenea mecanisme.Dar toate au fost făcute în zadar pentru că în cele din urmă s-a constatat, conform legii a doua, că este imposibil de a construi un perpetuum mobile. În ciuda acestui fapt s-au ridicat mulţi escroci care au încercat să ducă lumea în eroare şi în dreptul multora mai creduli au reuşit. Chiar Newton, marele fizician, a fost pe punctul de a crede posibilă această invenţie, pe atunci necunoscându-se imposibilitatea construirii ei.

Vom constata mai departe că această imposibilitate a construirii unui perpetuum mobile se generalizează şi la procesul menţinerii vieţii fără ajutorul unor factori exteriori.