World of MetinsXS


Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

World of MetinsXS
World of MetinsXS
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Vaccinul antigripal pentru 2013-2014 se va produce la Institutul Cantacuzino

In jos

Vaccinul antigripal pentru 2013-2014 se va produce la Institutul Cantacuzino Empty Vaccinul antigripal pentru 2013-2014 se va produce la Institutul Cantacuzino

Mesaj Scris de Ghioala Andrada Lun Ian 07, 2013 3:43 pm

Ministerul Sănătăţii intenţionează să investească în acest an 8 milioane de lei pentru reabilitarea Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino. Vestea bună este că vaccinul antigripal pentru sezonul 2013-2014 va fi produs la Institutul Cantacuzino, fiind deja comandate 1,5 milioane de doze.
"Am prins în bugetul pe anul 2013 suma de opt milioane de lei pentru pregătirile necesare reluării activităţii Institutului Cantacuzino. După ce vor fi alocaţi banii, ei au zis cu aproximaţie şase luni pentru a finaliza toate lucrările, astfel încât să aibă GMP (Good Manufacturing Practice, n.r.), să-şi finalizeze linia de fiolaj şi tot ce mai au pe acolo. Pentru sezonul viitor vom face 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal la Institutul Cantacuzino. Ei mi-au promis că la 30 septembrie sunt cu totul puşi la punct ", a precizat ministrul Sănătăţii, potrivit Mediafax.

Totodată, ministrul Sănătăţii a spus că pentru Institutul Cantacuzino mai sunt pregătite încă două milioane de lei.

"Şi avem două milioane de lei tot pentru ei (Institutul Cantqacuzino, n.r.), pentru acţiuni nedesfăşurate. Altfel spus, două milioane de lei este suma care n-a fost prinsă pe un anume proiect, este prinsă tot pentru Institutul Cantacuzino, pentru preluarea secţiei care este închisă la Antibiotice Iaşi. Aveau o secţie acolo la Iaşi, pe care vom încerca s-o transferăm la Bucureşti. Rămâne să facem o analiză. Eu am prins o sumă care să asigure şi alte tipuri de vaccinuri", a adăugat Eugen Nicolăescu.

Potrivit ministrului, România trebuie să devină independentă pe principalele tipuri de vaccinuri şi chiar un exportator al acestor produse în zonă. Ministrul Sănătăţii a explicat că pentru vaccinul antigripal au fost prinşi în bugetul din 2013 bani pentru fabricarea a 1,5 milioane de doze.

"Acestea le voi lua de la Cantacuzino. Sunt mai ieftine de trei ori decât să iau din import. Eu aşa sper. De aceea am şi micşorat suma la antigripal în buget, special că o să iau de la Cantacuzino. De aceea le dau banii de investiţii", a spus Eugen Nicolăescu.

Dozele pentru vaccinarea antigripală au fost cumpărate în 2012 din străinătate, deoarece Institutul Cantacuzino şi-a închis linia de producţie.

Anul 2012 a fost astfel primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012 multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.

Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie.

În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccinuri.
Ghioala Andrada
Ghioala Andrada
Global Mod
Global Mod

Posts : 730
Reputation : 5
Join date : 19/01/2012
Age : 26
Location : Hunedoara

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum